Skip to content Skip to footer

Definirea termenilor

  • Consimțământ – reprezintă exprimarea fără echivoc a voinței persoanei vizate, în mod voluntar, sub forma unei declarații în scris sau a selectării unei rubrici speciale în cazul formularelor online, prin care aceasta indică faptul că este de acord cu prelucrarea propriilor date cu caracter personal.
  • Date personale sau date cu caracter personal – orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă. O persoană fizică este considerată a fi identificabilă atunci când poate fi identificată, direct sau indirect, prin asocierea cu cel puțin unul dintre următoarele informații: nume, email, telefon, cod numeric personal, serie de buletin, data nașterii, date despre locație, un identificator online sau unul sau mai multe caracteristici speciale etc.
  • Operator date – este entitatea responsabilă cu prelucrarea datelor – persoană fizică sau juridică, autoritatea publică, instituția sau organismul care, singur sau împreună cu alții, decide cu privire la scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal.
  • Persoană vizată – este orice persoană fizică identificată sau identificabilă ale cărei date cu caracter personal sunt prelucrate de către operator.
  • Prelucrare date – se referă la orice proces sau serie de operațiuni efectuate cu sau fără ajutorul procedeelor automatizate, legate de datele cu caracter personal, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, ordonarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, citirea, interogarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, distribuirea sau altă formă de punere la dispoziție, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.
  • Terț – este o persoană fizică sau juridică, autoritate publică, instituție sau o altă entitate, alta decât persoana vizată, operatorul, persoana împuternicită de operator sau a persoanelor care se află în responsabilitatea nemijlocită a operatorului sau a persoanei împuternicite de operator, în vederea prelucrării datelor cu caracter personal.

Cine suntem

Accounting Leader Services SRL

Cod Unic de Înregistrare: RO18998974

Nr. Înmatriculare: J40/14279/2006 

Ce informații colectăm și de ce le colectăm

Prin intermediul acestui website, colectăm mai multe tipuri de informații și date, prin trei modalități distincte: direct de la utilizatordin rapoartele traficului înregistrat de serverele care găzduiesc site-ul nostru și prin intermediul cookie-urilor.

Informațiile furnizate direct de utilizator:

  • Solicităm și colectăm date personale precum nume şi prenume, adresă de email și/sau număr de telefon furnizate atunci când completezi formularul de contact direct pe site-ul nostru. Aceste date le folosim pentru a-ți putea răspunde pe email sau telefonic la mesajul primit de la tine.
  • Solicităm și colectăm date personale precum nume şi prenume, adresă, număr de telefon, adresa de email, date de facturare, numele societății pe care o deții, pentru a ne putea îndeplini obligațiile contractuale.
  • Când lași comentarii pe site, colectăm datele solicitate și arătate în formularul respectiv, dar și adresa IP și șirul agenților utilizator din navigator pentru a ne ajuta la detectarea spamului. În această situație, nu e obligatoriu să folosești numele real sau complet, iar adresa de email furnizată nu va fi publicată pe site. Un șir făcut anonim (numit și un hash), creat din adresele tale de email, poate fi furnizat serviciului Gravatar pentru a vedea dacă îl folosești. Politica de confidențialitate a serviciului Gravatar este disponibilă aici. După aprobarea comentariului, fotografia ta de profil este vizibilă pentru public lângă comentariul tău.
  • Te asigurăm că vom stoca datele tale personale în siguranță pe serverul nostru sau pe platformele de email folosite.

Informații din raportul de trafic al serverului:

  • Atunci când accesezi un site web, aceasta presupune furnizarea automată a unor informații ca: adresa IP, ora vizitei, locul de unde ai intrat, dispozitivul folosit, tipul şi versiunea browser-ului folosit, sistemul de operare sau platforma folosită. Înregistrăm și stocăm aceste informații pentru o perioadă determinată de timp. În acest sens, utilizăm servicii externe – Google Analytics, Google Search Console – doar în scopul analizei și comunicării șabloanelor tipizate anonime ale utilizatorilor. Nu folosim datele de trafic pentru identificarea persoanelor din spatele unor adrese IP.

Informații provenite prin intermediul cookie-urilor:

  • Cookie-urile sunt fișiere de tip „.txt”, oferite browserului folosit de utilizator de un server web și stocate apoi pe dispozitivului folosit pentru accesarea site-ului. Folosirea cookie-urilor este un standard actual folosit de majoritatea site-urilor pe care le vizitați.
  • Majoritatea browserelor sunt setate să accepte cookie-uri. Cookie-urile ne permit, de exemplu, să salvăm datele completate într-un formular astfel încât să nu fii nevoit/ă să le introduci din nou data viitoare când de vizitezi și dorești să ne contactezi prin intermediul unui formular. Dacă însa nu dorești acest lucru, există posibilitatea de a reseta browserul, de a fi notificat sau chiar de a refuza utilizarea cookie-urilor.
  • Website-ul nostru foloseşte cookie-uri pentru a putea face diferența între diverși utilizatori ce ne-au vizitat pagina în vederea posibilității de a oferi servicii personalizate acestora.

Pentru ce anume folosim informațiile colectate?

Vom folosi datele colectate pentru:

  • Îndeplinirea obligațiilor contractuale venite în urma încheierii unor contracte între persoana vizată şi noi ca furnizori de servicii de contabilitate şi pentru a-i putea furniza acesteia informațiile sau serviciile cerute;
  • Îmbunatățirea continuă a informațiilor şi conținutului de pe pagina noastră web într-un mod cât mai eficient pentru utilizatori;
  • Administrarea paginii noastre web şi a operațiunilor interne aferente precum cele de troubleshooting, analiza de date, testare, investigații sau în scop statistic;
  • În măsura în care vei dori, vei putea lua parte la unele caracteristici interactive ale serviciilor noastre;
  • Păstrarea condițiilor de securitate şi siguranță atunci când navighezi pe pagina noastră web.

Cu cine partajăm datele tale

Te asigurăm că nu vindem datele tale personale unor terțe părți.

Cât timp îți păstrăm datele

În cazul în care datele personale trebuie să fie salvate și procesate pentru a putea îndeplini diverse relații contractuale, datele vor fi păstrate doar pentru perioada de timp necesară pentru a efectua serviciul în legătură cu datele care au fost colectate sau, după caz, atât cât au fost prevăzute în contract.

Dacă lași un comentariu, comentariul și metadatele lui sunt păstrate pe o perioadă nedeterminată. Așa putem recunoaște și aproba automat toate comentariile următoare în loc să le ținem într-o coadă pentru moderare.

Indiferent de situație, vom trata aceste date confidențial și le vom utiliza numai conform legislației privind protecția datelor, precum și în scopul pentru care au fost solicitate.

Ce drepturi ai asupra datelor tale

Dacă ai un cont sau ai lăsat comentarii pe acest site web, poți cere să primești un fișier de export cu datele personale pe care le deținem despre tine, inclusiv toate datele pe care ni le-ai furnizat. De asemenea, ne poți cere să ștergem toate datele personale pe care le deținem despre tine. Acestea nu includ toate datele pe care suntem obligați să le păstrăm în scopuri administrative, juridice sau de securitate.

Ai dreptul să ne ceri să nu-ţi procesăm deloc datele personale. Te vom informa de ce trebuie să colectăm aceste date sau dacă suntem nevoiţi să dezvăluim datele tale unor terţe părţi (vezi mai sus în ce situaţii). Poţi să-ţi exerciți dreptul de a ne cere să nu îţi procesăm datele prin marcarea unor căsuţe în formularele folosite pentru colectarea acestor date sau poţi oricând să ne ceri lucrul acesta la adresa office@accounting-leader.ro.

Schimbări privind politica de confidenţialitate

Orice schimbare survenită în politica noastră de confidențialitate va fi publicată pe această pagină sau, unde este cazul, notificată prin email. Te rugăm să verifici frecvent această secțiune pentru a fi la curent cu eventualele schimbări.

 Politica Cookies

Informatiile prezentate in continuare au scopul de a aduce la cunostinta utilizatorului mai multe detalii despre plasarea, utilizarea si administrarea „cookie”-urilor utilizate de site.

De asemenea, sunt prezente si cateva linkuri utile legate de acest subiect.

Va rugam sa cititi cu atentie informatiile care urmeaza:

Acest website foloseste cookie-uri proprii si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.

In ceea ce numim „web 2.0”, „cookie”-urile joaca un rol important in facilitarea accesului si livrarii multiplelor servicii de care utilizatorul se bucura pe internet, cum ar fi:

• Personalizarea anumitor setari precum: limba in care este vizualizat un site, moneda in care se exprima anumite preturi sau tarife, pastrarea optiunilor pentru diverse produse (masuri, alte detalii etc) in cosul de cumparaturi (si memorarea acestor optiuni) – generandu-se astfel

• flexibilitatea „cosului de cumparaturi” (accesarea preferintelor vechi prin accesarea butonului „inainte” si „inapoi”)

• Cookie-urile ofera detinatorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de catre utilizatori, astfel incat sa le poata face si mai eficiente si mai accesibile pentru utilizatori.

• Permit aplicatiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri sa fie incluse intr-un anumit site pentru a crea o experienta de navigare mai valoroasa, mai utila si mai placuta;

• Imbunatatesc eficienta publicitatii online.

Ce este un „cookie”?

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” sau „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul.

Cookie-ul este instalat prin solicitara emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului).

Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului.

Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.

Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele maimulte cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet.

Exista 2 categorii mari de cookie-uri:

• Cookieuri de sesiune – acestea sunt stocate temporar in dosarul de cookie-uri al browserului web pentru ca acesta sa le memoreze pana cand utilizatorul iese de pe web-siteul respectiv sau inchide fereastra browserului ( ex: in momentul logarii/delogarii pe un cont de webmail sau pe retele de socializare).

• Cookieuri Persistente – Acestea sunt stocate pe hard-drive-ul unui computer sau echipament (si in general depinde de durata de viata prestabilita pentru cookie).

Cookie-urile persistente le includ si pe cele plasate de un alt website decat cel pe care il viziteaza utilizatorul la momentul respectiv – cunoscute sub numele de ‘third party cookies’ (cookieuri plasate de terti) – care pot fi folosite in mod anonim pentru a memora interesele unui utilizator, astfel incat sa fie livrata publicitate cat mai relevanta pentru utilizatori.

Care sunt avantajele cookie-urilor?

Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta.

Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta.

Care este durata de viata a unui cookie?

Cookieurile sunt administrate de webservere. Durata de viata a unui cookie poate varia semnificativ, depinzand de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusive pentru o singura sesiune (session cookies) si nu mai sunt retinute odata de utilizatorul a parasite website-ul si unele cookie-uri sunt retinute si refolosite de fiecare data cand utilizatorul revine pe acel website (‘cookie-uri permanente’).

Cu toate aceste, cookie-urile pot fi sterse de un utilizator in orice moment prin intermediul setarilor browserului.

Ce sunt cookie-urile plasate de terti?

Anumite sectiuni de continut de pe unele site-uri pot fi furnizate prin intermediul unor terte parti/furnizori (ex: news box, un video sau o reclama). Aceste terte parti pot plasa de asemenea cookieuri prin intermediul site-ului si ele se numesc „third party cookies” pentru ca nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terti trebuie sa respecte de asemenea legea in vigoare si politicile de confidentialitate ale detinatorului site-ului.

Cum sunt folosite cookie-urile de catre acest site

O vizita pe acest site poate plasa cookie-uri in scopuri de:

• Cookie-uri de performanta a site-ului

• Cookie-uri de analiza a vizitatorilor

• Cookie-uri pentru geotargetting

• Cookie-uri de inregistrare

• Cookie-uri pentru publicitate

• Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate

Cookie-uri de performanta

Acest tip de cookie retine preferintele utilizatorului pe acest site, asa incat nu mai este nevoie de setarea lor la fiecare vizitare a site-ului.

Exemple:

• setarile volumului pentru video player

• viteza de video streaming cu care este compatibil browserul

Cookie-uri pentru analiza vizitatorilor

De fiecare data cand un utilizator viziteaza acest site softul de analytics furnizat de o terta parte genereaza un cookie de analiza a utilizatorului. Acest cookie ne spune daca ati mai vizitat acest site pana acum. Browserul ne va spune daca aveti acest cookie, iar daca nu, vom genera unul.

Acesta permite monitorizarea utilizatorilor unici care ne viziteaza si cat de des o fac.

Atat timp cat nu sunteti inregistrat pe acest site, acest cookie nu poate fi folosit pentru a identifica persoanele fizice, ele sunt folosite doar in scop statistic. Daca sunteti inregistrat putem sti, de asemenea, detaliile pe care ni le-ati furnizat, cum ar fi adresa de e-mail si username-ul – acestea fiind supuse confidentialitatii si prevederilor din Termeni si Conditii, Politica de confidentialitate precum si prevederilor legislatiei in vigoare cu privire la protejarea datelor cu caracter personal.

Cookie-uri pentru geotargetting.

Aceste cookie-uri sunt utilizate de catre un soft care stabileste din ce tara proveniti. Este complet anonim si este folosit doar pentru a targeta continutul – chiar si atunci cand sunteti pe pagina noastra in limba romana sau in alta limba primiti aceeasi reclama.

Cookie-uri pentru inregistrare

Atunci cand va inregistrati pe acest site, generam un cookie care ne anunta daca sunteti inregistrat sau nu. Serverele noastre folosesc aceste cookie-uri pentru a ne arata contul cu care sunteti ingregistrat si daca aveti permisiunea pentru un serviciu anume. De asemenea, ne permite sa asociem orice comentariu pe care il postati pe site-ul nostru cu username-ul dvs. Daca nu ati selectat „pastreaza-ma inregistrat”, acest cookie se va sterge automat cand veti inchide browserul sau calculatorul.

Cookie-uri pentru publicitate

Aceste cookie-uri ne permit sa aflam daca ati vizualizat sau nu o reclama online, care este tipul acesteia si cat timp a trecut de cand ati vazut mesajul publicitar.

Aceste cookie-uri le folosim si pentru a targeta publicitatea online. Putem folosi, de asemenea, cookieuri apartinand unei terte parti, pentu o mai buna targetare a publicitatii, pentru a arata de exemplu reclame despre vacante, daca utilizatorul a vizitat recent un articol pe site despre vacante. Aceste cookie-uri sunt anonime, ele stocheaza informatii despre contentul vizualizat, nu despre utilizatori.

De asemenea, setam cookie-uri anonime si prin alte site-uri pe care avem publicitate. Primindu-le, astfel, noi le putem folosi pentru a va recunoaste ca vizitator al acelui site daca ulterior veti vizita site-ul nostru, va vom putea livra publicitatea bazata pe aceasta informatie.

Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate.

O mare parte din publicitatea pe care o gasiti pe acest site apartine tertelor parti. Unele dintre aceste parti folosesc propriile cookie-uri anonime pentru a analiza cat de multe persoane au fost expuse unui mesaj publicitar, sau pentru a vedea cate persoane au fost expuse de mai multe ori la aceeasi reclama.

Companiile care genereaza aceste cookie-uri au propriile politici de confidentialitate, iar acest site nu are acces pentru a citi sau scrie aceste cookie-uri. Cookie-urile celor terte parti pot fi folosite pentru a va arata publicitatea targeta si pe alte site-uri, bazandu-se pe navigarea dvs pe acest site.

Alte cookie-uri ale tertelor parti

Pe unele pagini, tertii pot seta propriile cookie-uri anonime, in scopul de a urmari succesul unei aplicatii sau pentru a customiza o aplicatie. Datorita modului de utilizare, acest site nu poate accesa aceste cookie-uri, la fel cum tertele parti nu pot accesa cookie-urile detinute de acest site.

De exemplu, cand distribuiti un articol folosind butonul pentru retelele sociale aflat pe acest site, acea retea sociala va inregistra activitatea dvs.

Ce tip de informatii sunt stocate si accesate prin intermediul cookie-urilor?

Cookie-urile pastreaza informatii intr-un fisier text de mici dimensiuni care permit unui website sa recunoasca un browser. Webserverul va recunoaste browserul pana cand cookie-ul expira sau este sters.

Cookie-ul stocheaza informatii importante care imbunatatesc experienta de navigare pe Internet ( ex: setarile limbii in care se doreste accesarea unui site; pastrarea unui user logat in contul de webmail; securitatea online banking; pastrarea produselor in cosul de cumparaturi)

De ce sunt cookie-urile importante pentru Internet?

Cookie-urile reprezinta punctul central al functionarii eficiente a Internetului, ajutand la generarea unei experiente de navigare prietenoase si adaptata preferintelor si intereselor fiecarui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookieurilor poate face unele site-uri imposibil de folosit.

Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu inseamna ca nu veti mai primi publicitate online – ci doar ca aceasta nu va mai putea tine cont de preferintele si interesele dvs, evidentiate prin comportamentul de navigare.

Exemple de intrebuintari importante ale cookieurilor ( care nu necesita autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):

Continut si servicii adaptate preferintelor utilizatorului – categorii de stiri, vreme, sport, harti, servicii publice si guvernamentale, site-uri de entertainment si servicii de travel.

• Oferte adaptate pe interesele utilizatorilor – retinerea parolelor, preferintele de limba ( Ex:afisarea rezultatelor cautarilor in limba Romana).

• Retinerea filtrelor de protectie a copiilor privind continutul pe Internet (optiuni family mode, functii de safe search).

• Limitarea frecventei de difuzare a reclamelor – limitarea numarului de afisari a unei reclame pentru un anumit utilizator pe un site.

• Furnizarea de publicitate mai relevanta pentru utilizator.

• Masurarea, optimizare si caracteristicile de analytics – cum ar fi confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de continut este vizualizat si modul cum un utilizator ajunge pe un website (ex prin motoare de cautare, direct, din alte website-uri etc). Website-urile deruleaza aceste analize a utilizarii lor pentru a imbunatati site-urile in beneficiul userilor.

Securitate si probleme legate de confidentialitate

Cookieurile NU sunt virusi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcatuite din bucati de cod asa ca nu pot fi executate nici nu pot auto-rula. In consecinta, nu se pot duplica sau replica pe alte retele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot indeplini aceste functii, nu pot fi considerate virusi.

Cookie-urile pot fi totusi folosite pentru scopuri negative. Deoarece stocheaza informatii despre preferintele si istoricul de navigare al utilizatorilor, atat pe un anume site cat si pe mai multe alte siteuri, cookieurile pot fi folosite ca o forma de Spyware. Multe produse anti-spyware sunt constiente de acest fapt si in mod constant marcheaza cookie-urile pentru a fi sterse in cadrul procedurilor de stergere/scanare anti-virus/anti-spyware.

In general browserele au integrate setari de confidentialitate care furnizeaza diferite nivele de acceptare a cookieurilor, perioada de valabilitate si stergere automata dupa ce utilizatorul a vizitat un anumit site.

Alte aspecte de securitate legate de cookie-uri:

Deoarece protectia identitatii este foarte valoroasa si reprezinta dreptul fiecarui utilizator de internet, este indicat sa se stie ce eventuale probleme pot crea cookieurile. Pentru ca prin intermediul lor se transmit in mod constant in ambele sensuri informatii intre browser si website, daca un atacator sau persoana neautorizata intervine in parcursul de transmitere a datelor, informatiile continute de cookie pot fi interceptate.

Desi foarte rar, acest lucru se poate intampla daca browserul se conecteaza la server folosind o retea necriptata (ex: o retea WiFi nesecurizata).

Alte atacuri bazate pe cookie implica setari gresite ale cookieurilor pe servere. Daca un website nu solicita browserului sa foloseasca doar canale criptate, atacatorii pot folosi aceasta vulnerabilitate pentru a pacali browserele in a trimite informatii prin intermediul canalelor nesecurizate. Atacatorii utilizeaza apoi informatiile in scopuri de a accesa neautorizat anumite site-uri. Este foarte important sa fiti atenti in alegerea metodei celei mai potrivite de protectie a informatiilor personale.

Sfaturi pentru o navigare sigura si responsabila, bazata pe cookies.

Datorita flexibilitatii lor si a faptului ca majoritatea dintre cele mai vizitate site-uri si cele mai mari folosesc cookieuri, acestea sunt aproape inevitabile. Dezactivarea cookie-urilor nu va permite accesul utilizatorului pe site-urile cele mai raspandite si utilizate printre care Youtube, Gmail, Yahoo si altele.

Iata cateva sfaturi care va pot asigura ca navigati fara griji insa cu ajutorul cookieurilor:

• Particularizati-va setarile browserului in ceea ce priveste cookie-urile pentru a reflecta un nivel confortabil pentru voi al securitatii utilizarii cookie-urilor.

• Daca nu va deranjeaza cookie-urile si sunteti singura persoana care utilizaeaza computerul, puteti seta termene lungi de expirare pentru stocarea istoricului de navigare si al datelor personale de acces.

• Daca impartiti accesul la calculator, puteti lua in considerare setarea browserului pentru a sterge datele individuale de navigare de fiecare data cand inchideti browserul. Aceasta este o varianta de a accesa site-urile care plaseaza cookieuri si de a sterge orice informatie de vizitare la inchiderea sesiunii navigare.

• Instalati-va si updatati-va constant aplicatii antispyware.

Multe dintre aplicatiile de detectare si prevenire a spyware-ului includ detectarea atacurilor pe site-uri. Astfel, impiedica browserul de la a accesa website-uri care ar putea sa exploateze vulnerabilitatilebrowserului sau sa descarce software periculos.

Asigurati-va ca aveti browserul mereu updatat.

Multe dintre atacurile bazate pe cookies se realizeaza exploatand punctele slabe ale versiunilor vechi ale browserelor.

Cookie-urile sunt pretutindeni si nu pot fi evitate daca doriti sa va bucurati de acces pe cele mai bune si cele mai mari site-uri de pe Internet – locale sau internationale. Cu o intelegere clara a modului lor de operare si a beneficiilor pe care le aduc, puteti lua masurile necesare de securitate astel incat sa puteti naviga cu incredere pe internet.

Modulele cookie din www.accounting-leader.ro

Pentru a usura navigarea utilizatorului pe paginile noastre de internet, utilizam module cookie (fisier de mici dimensiuni, pe care un server le trimite computerului tau), cu ajutorul carora se gestioneaza conexiunea la paginile noastre.

La terminarea sesiunii de internet, modulele cookie de sesiune sunt sterse automat.

In plus, societatea mandatata de noi, Accounting Leader Services iar in cadrul acesteia se aplica aceleasi standarde de securitate si protectie de inalt nivel, colecteaza si memoreaza date pentru realizarea unui profil anonimizat al utilizatorilor acestor pagini. in acest sens, Accounting Leader Services SRL stocheaza un modul cookie permanent in programul de browser, care permite recunoasterea browserului de internet. Datele colectate nu sunt utilizate pentru identificarea personala a vizitatorului acestor pagini de internet si nu sunt coroborate cu datele personale privitoare la profilul anonimizat. Acest mod de colectare si stocare a datelor cu ajutorul modulului cookie permanent de catre Accounting Leader Services SRL poate fi dezactivat oricand cu efect in viitor. iti poti seta browserul in asa fel incat acesta sa te informeze cu privire la plasarea de module cookie. Folosirea modulelor cookie devine astfel transparenta pentru tine. Te atentionam totusi ca functionalitatea anumitor pagini poate fi afectata in cazul neacceptarii generale a modulelor cookie.

Paginile noastre de internet utilizeaza si un instrument de analiza interna si anonima cu privire la eficienta reclamelor publicate. La urmatorul subpunct „Publicitate”, gasesti detalii privind relevanta acestor instrumente din punct de vedere al legislatiei privind protectia datelor. Daca ajungi in pagina noastra de internet facand clic pe un anunt (banner) publicat de noi pe o alta pagina de internet, in programul tau de navigare pe internet se memoreaza un modul cookie. Pe baza modulului cookie putem determina daca ai ajuns pe pagina noastra prin clic pe acest banner. Modulele cookie isi pierd valabilitatea dupa 30 de zile. Identificarea persoanei tale de catre noi sau de catre furnizorul instrumentului nu este posibila. Daca nu doresti sa participi la aceasta analiza anonima, poti dezactiva modulele cookie din setarile browserului.

Pasii descrisi mai jos se aplica pentru urmatoarele versiuni de programe de navigare pe internet: Internet Explorer 11.18.*, Mozilla Firefox 59.0.* si Google Chrome 66.0.*

in cazul in care nu gasesti butoanele indicate de noi sau folosesti un alt program de navigare pe internet, citeste instructiunile referitoare la prevenirea si stergerea cookie-urilor din meniul de asistenta al programului de navigare sau al producatorului aplicatiei.

Dezactivand optiunea cookie poti afecta si functionalitatea celorlalte pagini de internet asadar revino oricand in setarile programului tau de navigare pe internet si modifica optiunile in functie de necesitate.

Pentru Internet Explorer:

1 Alege din meniul „Unelte” butonul „Optiuni internet”

2 Apasa clic pe butonul „Intimitate” apoi butonul „Avansat”

3 Selecteaza „Block” si debifeaza „Permiteti intotdeauna sesiunile cookie” apoi confirma apasand butonul „OK”

Pentru Mozilla Firefox:

1 Alege din meniul „Unelte” butonul „Optiuni”

2 Apasa butonul „Intimitate si securitate” apoi regaseste sectiunea „Istoric”

3 Din lista derulanta „Firefox va” selecteaza „Foloseste optiuni customizate pentru istoric”

4 Debifeaza „Accept cooke de la paginile de internet”

Pentru Google Chrome

1 Alege din meniul „Customizeaza si controleaza Google Chrome” (in partea dreapta, sus) butonul „Optiuni” apoi apasa butonul „Avansat”

2 in sectiunea „Intimitate si securitate” apasa butonul „Setari de continut”

3 Apasa clic pe butonul „Cookies” apoi debifeaza „Permite paginilor de internet sa salveze si sa citeasca cookie-urile”

Modulele cookie mai sunt utilizate de noi si pentru a recunoaste computerul tau pe alte pagini de internet care participa la reteaua display Google pe baza datelor jurnalizate (vizitarea paginii noastre web, inclusiv data si ora, preferintele de limba, tipul browserului si sistemul de operare) si pentru a afisa acolo reclame adaptate la presupusele tale interese. Categoriile dupa care ti se afiseaza reclame adaptate intereselor tale in intreaga retea de display Google le poti vizualiza, elimina sau adauga prin Gestionare preferinte anunturi. Prin acest instrument poti, de asemenea, respinge folosirea generala de module cookie pentru publicitatea personalizata in reteaua Google Display prin descarcarea si instalarea insertului de browser pentru dezactivarea modulului cookie pentru preferinte anunturi, urmand acest link. Informatii suplimentare privind activarea anunturilor prin Google gasesti si aici.

Poti gestiona personal stocarea de module cookie prin setarile de securitate ale browser-ului neacceptand de la inceput modulele cookie sau acceptandu-le numai prin solicitare ulterioara sau stabilind ca modulele cookie sa fie sterse dupa terminarea sesiunii de browser. Neacceptarea modulelor cookie ar putea conduce totusi la limitari ale functiilor de pe paginile noastre de internet.

Pentru mai multe informatii despre cookie-uri, poti accesa si http://www.aboutcookies.org/ sau http://www.youronlinechoices.eu/.

inainte de a accepta modulele cookie:

Tip: Tracking-Cookie

Produs: Accounting Leader Services

Descriere: ID vizitator

Dupa acceptarea modulelor cookie si reincarcarea paginii (cookie-urile de mai sus, plus urmatoarele):

_ga

Tip: Tracking-cookie

Produs: Google Analytics

Descriere: Folosit pentru a distinge utilizatori diferiti.

Informatii suplimentare: https://developers.google.com/analytics/devguides/collection/analyticsjs/cookie-usage

_gat

Tip: Tracking-Cookie

Produs: Google Analytics

Descriere: Folosit pentru a accelera rata request-urilor.

Informatii suplimentare: https://developers.google.com/analytics/devguides/collection/analyticsjs/cookie-usage

_gid

Tip: Tracking-Cookie

Produs: Google Analytics

Descriere: Folosit pentru a distinge utilizatori diferiti.

Informatii suplimentare: https://developers.google.com/analytics/devguides/collection/analyticsjs/cookie-usage

Pentru setarile cookie-urilor generate de terti, puteti consulta si site-ul:http://www.youronlinechoices.com/ro/

Linkuri utile

Daca doriti sa afli mai multe infromatii despre cookie-uri si la ce sunt utilizate, recomandam urmatoarele linkuri:

Microsoft Cookies guide

All About Cookies

IAB Romania pune la dispozitie urmatorul site pentru a oferi mai multe informatii privind confidentialitatea legata de publicitatea online: http://www.youronlinechoices.com/ro/